Misiune și valori

Dacă ar trebui să urmăm un fir pentru a înțelege principiile după care ne ghidăm, acesta ar fi însuși firul vieții cu toate etapele sale, de la copilărie la maturitate, momentele în care am fost pe culme, dar și dificultățile peste care am trecut, bazându-ne pe încredere, loialitate și dorința de reușită.

De peste 15 ani, educația stă la baza tuturor activităților pe care SINAPSIS le întreprinde pentru a le fi alături atât celor mici, cât și adulților, vocația noastră fiind de a-i acompania excelent pe cei care au misiunea de a transmite învățătura, de a forma și de a oferi gustul reușitei, astfel încât viitorul să se arate plin de înțeles și însemnătate.

Actor major în rândul editurilor de carte școlară din România, SINAPSIS publică materiale de referință pentru toate disciplinele pentru care Ministerul Educației Naționale propune programe școlare, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a. Avizate de M.E.N., acestea au conținuturi valoroase, sunt realizate de autori cu experiență în predare și redactare de materiale didactice, designeri de excepție și o echipă editorială preocupată de modern, eficace, original și de a identifica acele produse care își vor găsi locul perfect în fiecare instituție de învățământ, în cadrul unei abordări diversificate.

Vă invităm să ne fiți alături în acest parcurs, în încercările noastre de a aduce lumină și zâmbet pe chipul copiilor sau elevilor dumneavoastră și de a le deschide orizonturile nesfârșite ale cunoașterii și înțelegerii!