Clasa a III-a
-
Caiet de aplicații - Limba şi Literatura Română - clasa a III-a
Pentru acesta, programa şcolară constituie un necesar îndeplinit, dar niciodată suficient. Mijloacele de învăţare sunt foarte variate: activităţi de comunicare orală destinate practicii funcţionale a limbii române şi diferite activităţi de scriere şi citire. Exerciţiile sunt ordonate gradat, de la simplu la complex. Ele completează activităţile de la clasă şi cuprind rebusuri, asocieri de cuvinte, exerciţii de creaţie, de lucru cu dicţionarul, rescrieri, identificări, compuneri imaginative sau după plan, completări. Ghidul copiilor va fi Nică al lui Ştefan al Petrii, care le va facilita înţelegerea prin umorul său, dispersat atât la nivel imagistic (numeroase ilustraţii cu Nică), cât şi la nivel textual (Nică solicită ajutorul copiilor sau îi provoacă la diverse probleme-jocuri). Autorii vin în sprijinul dascălilor, propunând o serie de fişe de evaluare şi ameliorare, precum şi descriptori de performanţă. Caietul îmbină învăţarea lucidă, conştientizată, cu cea implicită. Format A4 / 112 pagini *Acest material este AVIZAT de M.E.N. pe data de 5 ianuarie 2018. Aflați Mai Multe -
Cei mai buni la limba română! - Mai mult decât o culegere - clasa a III-a
Cei mai buni la LIMBA ROMÂNĂ! reprezintă, așa cum o spune și subtitlul, mai mult decât o culegere. Destinat elevilor clasei a III-a, acest material educațional vine în sprijinul lor cu o abordare diferită în învățarea limbii române, care vizează elementele majore ale programei școlare: intuirea claselor morfologice și ale unor categorii gramaticale specifice acestora, scrierea și vorbirea corectă a limbii și studiul textului literar și nonliterar. Culegerea este organizată în unități de învățare care pot fi reperate cu ușurință de către elevi pe harta acesteia. Aici, elevii vor descoperi ținuturile limbii române, iar personaje amuzante îi vor însoți în procesul învățării. Foneticus, împăratul cuvintelor, cratima Magiciana sau domnul Gramaticescu sunt doar câteva dintre personajele care vor face din parcurgerea exercițiilor, a jocurilor, provocărilor și capcanelor o experiență memorabilă de învățare cu sens. Unitățile de învățare propun lecții atractive cu exerciții concepute gradual, într-un context pratic-aplicativ, lecții de exersare și de evaluare/ autoevaluare, precum și valoroasele momente de metaînvățare prilejuite de timpul de reflecție din finalul unităților, care ajută elevii să se poziționeze realist în urcușul către performanță. Așadar, un instrument util atât la clasă, cât și acasă, pentru elevii care vor deveni cei mai buni la limba română... mai mult decât o culegere!
Avizat de Ministerul Educaţiei prin Ordinul de Ministru nr. 6433 din 28.09.2023.
Format 20 x 27,5 cm Număr pagini color: 128
AUTORI: ANCA VERONICA TĂUT, ADINA ACHIM, EMANUELA PATRICHI
Aflați Mai Multe -
Cei mai buni la matematică! - Mai mult decât o culegere - clasa a III-a
Cei mai buni la MATEMATICĂ! reprezintă, așa cum o spune și subtitlul, mai mult decât o culegere. Materialul educațional este destinat elevilor clasei a III-a și vine în sprijinul lor cu o abordare diferită în învățarea matematicii. Culegerea valorifică, în contexte practice, conținuturile programei școlare (numerația 0 – 10 000, operații cu numerele de la 0 la 10 000, metode de rezolvare a problemelor, fracții, elemente intuitive de geometrie, unități de măsură), organizate în scenarii de învățare-exersare, scenarii ludice (Colțul cu jocuri), teme provocatoare (Acrobații matematice, Drumuri cu prioritate). Sunt incluse scenarii valoroase care implică elevii în sarcini de învățare cu un puternic caracter aplicativ (Matematica de zi cu zi) și momente de reflecție la finalul unităților, care ajută elevii să se poziționeze realist în urcușul către performanță. Exercițiile și problemele variate, concepute gradual, jocurile și provocările matematice contribuie eficient la dezvoltarea gândirii logico-matematice, a limbajului terminologic, a creativității elevilor și a capacității de transfer. Toate acestea transformă acest material într-un instrument de învățare de nelipsit la școală sau acasă, pentru elevii care vor deveni cei mai buni la matematică... mai mult decât o culegere!
Avizat de Ministerul Educaţiei prin Ordinul de Ministru nr. 6433 din 28.09.2023.
Format 20 x 27,5 cm Număr pagini color: 128
AUTORI: ANCA VERONICA TĂUT, ADINA ACHIM, EMANUELA PATRICHI
Aflați Mai Multe -
Caiet de aplicații - Matematică - clasa a III-a
Caietul este realizat în conformitate cu noua programă şcolară şi este un instrument util la clasă realizat în conformitate cu noua programă şcolară aprobată prin ordin al ministrului nr. 5003/02.12.2014. Materialul oferă situaţii variate de învăţare pentru formarea competenţelor specifice disciplinei Matematică, cuprinde aplicaţii care vizează dezvoltarea atenţiei, gândirii divergente, creativităţii elevilor printr-o multitudine de exerciţii, probleme şi jocuri în contexte practice, cotidiene. Format A4/128 pagini *Acest material este AVIZAT de M.E. pe data de 5 ianuarie 2018. Aflați Mai Multe -
Caiet de aplicații - Ştiinţe ale naturii - clasa a III-a
Mediul înconjurător cu provocările sale poate fi descoperit cu ajutorul acestui caiet care îi ghidează pe cei mici prin exerciţii şi aplicaţii variate. Realizat în conformitate cu noua programă şcolară, caietul de Ştiinţe este un instrument de lucru util la clasă. A4, 80 pagini *Acest material este AVIZAT de M.E. pe data de 5 ianuarie 2018. Aflați Mai Multe -
Caiet de aplicații - Educație Civică - clasa a III-a
A4, 64 pagini Realizat în conformitate cu noua programă şcolară, caietul de civică pentru clasa a III-a este un instrument de lucru util şi inovator. Demersul didactic sprijineşte învăţarea centrată pe elev, iar activităţile propuse îmbină cu succes elemente ludice, exerciţii de autocunoaştere, aplicaţii care vizează exprimarea propriilor gânduri şi idei, precum şi achiziţia unui bagaj de informaţii specific acestei discipline. *Acest material este AVIZAT de M.E. pe data de 5 ianuarie 2018. Verificați pagina fiecărui material comandat. Dacă nu găsiți o astfel de precizare, este vorba de un titlu care fie nu a fost avizat pentru utilizarea în unitățile școlare din învățământul public, fie nu a fost depus spre avizare, fie e un titlu nou. Aflați Mai Multe -
Evaluare inițială - clasa a III-a
Materialul se prezintă sub forma unui set compus din: 2 x Test de evaluare inițială pentru disciplina Limba și literatura română 2 x Test de evaluare inițială pentru disciplina Matematică Fiecare test are două pagini și este însoțit de: + soluții + variantă pdf interactiv GRATUITĂ - acestea se pot descărca de pe site-ul nostru, din documentația produsului. Componentă a procesului de învățământ, evaluarea reprezintă, alături de predare și învățare, o funcție esențială în cadrul acestuia. Dintre cele trei tipuri de evaluări (inițială, sumativă, finală), evaluarea iniţială are rolul de a stabili care este nivelul de pregătire al elevilor la începutul unei activităţi, pentru a putea adopta o strategie, o tehnologie didactică care să corespundă realităţilor. De aceea, evaluarea inițială oferă în aceeași măsură, pe de o parte profesorului, pe de alta elevului, posibilitatea de a avea o reprezentare cât mai exactă a situaţiei existente (care este potenţialul de învăţare al fiecăruie dintre elevi, care sunt lacunele ce vor trebui completate şi mai ales remediate) şi totodată de a formula cerinţele pentru perioada următoare de învățare. Aflați Mai Multe -
Citesc cu Ronți - caiet de lectură și aplicații clasa a III-a
colecție îngrijită de Corina Țaranu Curiozitatea și fascinația, pentru o lume pe care cei mici abia înceapă să o cunoască, îi îndeamnă să pună o mulțime de întrebări. La unele dintre ele le răspund adulții. La altele, însă, vor afla răspunsul răsfoind aceste caiete care îi îmbie la lectură prin grafica inedită, lecturile alese, aplicațiile jucăușe. Împărțite pe unități care debutează cu organizatori și se încheie prin teste de evaluare, textele acoperă o multitudine de teme și domenii. Tipuri de texte: literare din literatura română și universală, nonliterare (scrisoare, e-mail, articol de blog, rețete medicale, instrucțiuni de utilizare, instrucțiunile unui joc, rețete de bucătărie, jocuri etc.), texte în imagini, benzi desenate. În biblioteca veveriței, elevii vor descoperi o colecție de texte literare amuzante și jucăușe, potrivite pentru nivelul de vârstă și ideal selectate pentru a le dezvălui celor mici lumea fascinantă a lecturii. Format 20 x 27 cm, 96 pagini Aflați Mai Multe -
Play English - Activity Book - Level 3 - limba engleză pentru clasa a III-a
Caiet de activități Caietul de limba engleză este destinat dezvoltării și consolidării cunoștințelor de limba engleză. Celor mici li se propune să ducă la bun sfârșit o serie de activități care promovează îndrăzneala și sporesc abilitățile de comunicare. format A4, 80 pagini Avizat ME 2018. Aflați Mai Multe -
The pocket guide to English language - clasele I - IV
Ghidul de buzunar pentru limba engleză reprezintă un material util pentru recapitulare și aprofundare a nouțiunilor de gramatică și de vocabular studiate la clasă. Format A6, 128 pagini Aflați Mai Multe